Sibiu-Online

Iulie 2017

Postat de admin | 23/06/2017

Sibiu Sands: 27 iunie-2 iulie. Turneul de volei pe plajă „Sibiu Sands”, primul de acest gen organizat vreodată în centrul istoric al unui oraș din România, revine în Piaţa Mică. Înscrierile rămân deschise până la data de 23 iunie. Competiția este deschisă atât sportivilor amatori, care practică voleiul în timpul liber, prin categoria OPEN Mixt, cât și celor profesioniști, care se pot înscrie la categoriile dedicate. În total sunt așteptate aproximativ 50 de echipe din țară.

Zilele HUNGARIKUM: 29 iunie-2 iulie. Programul propune spectacole diverse, lansări de cărți, vernisaje, expoziţii, conferinţe, evenimente pentru copii, târg al meşterilor populari, concursul de gătit gulyás la ceaun, organizat cu parteneriatul Complexului Naţional Muzeal ASTRA în Muzeul în Aer Liber. Acolo se va amenaja un parc tematic cu jucării tradiționale, va fi prezentat un atractiv spectacol de călărie și tras cu arcul, iar duminică va fi gătit un gulyás uriaș.

Street ART Festival: 3-9 iulie. E timpul ca spațiul urban să fie revitalizat prin artă! Vă așteptăm la Sibiu pentru a observa și admira cele 31 de lucrări ce vor fi realizate in 11 locații. Festivalul de artă stradală anunță participarea a 24 de artiști români și 3 internaționali care vor ridica nivelul esteticului in Sibiu. Mai multe detalii despre proiect, pe site.

Festivalul Concurs de Interpretare Carl Filtsch: 3-9 iulie. Cu o predispoziție apropape genială spre muzică, Carl Filtsch este una dintre cele mai interesante și, în același timp, tragice apariții din istoria muzicii sașilor transilvăneni și o personalitate notabilă a muzicii romantice a veacului al XIX-lea. Cele 25 compoziții ale lui Carl Filtsch au fost descoperite în 1960 iar acum, o parte dintre ele, sunt readuse la viață de participanții la concurs. Consultați programul aici.

Concerte de orgă: 4 iulie. Biserica Evanghelică din Piața Huet găzduiește, la ora 18.00, un concert de orgă din seria „Muzica Reformei”. Solista: Nicoleta Paraschivescu, Basel / Sibiu. Prețul biletului – 10 lei – include o vizită în turnul bisericii după concert.

Turul Ciclist al Sibiului: 5 iulie. În perioada 5 – 9 iulie se dă startul la pedalat: anul acesta participă 4 echipe pro-continentale, 16 echipe continentale și echipă națională (Naționala României). Turul Ciclist al Sibiului este o competiție ciclistă de șosea înscrisă în calendarul competițional UCI Europe Tour la categoria 2.1 (unde 2 este codul competițiilor pe etape, iar 1 este categoria). Premiile puse în joc însumează peste 34.000 euro, cărora li se adaugă cele peste 700 de puncte UCI puse în joc. Detalii despre curse, pe site.

Obor Fest: 6-9 iulie. Obor Fest are toate ingredientele pentru a oferi vizitatorilor meniul garantat pentru distracție: locuri de joacă pentru copii de toate vârstele, pistă de masinute, bungee jumping, carusele, castele gonflabile, personaje de poveste, până la zone de desfăț culinar, relaxare, concerte. Spațiul de peste 10.000 de metri patrati va găzdui timp de 4 zile cel mai așteptat festival adresat atât copiilor, cât și tinerilor și adulților dornici de o experiență de neuitat.

Festivalul Tribuna. 7-8 iulie. A devenit deja o tradiție pentru noi, dar și pentru sibieni, în egală măsură, ca în cel de-al doilea week-end din luna iulie să ne întâlnim în Piața Mare din Sibiu și să sărbătorim împreună legătura trainică dintre Tribuna și sibieni. O sărbătoare care se întinde pe parcursul a două seri de festival, cu muzică bună și artiști apreciați.

Biciclete cochete: 9 iulie. Vă invităm cu mare drag în Piața Mare din Sibiu începând cu ora 16:30 pentru a pedala. Dar înainte de mișcare, sunteți răsfățate cu ședințe de machiaj, coafură, masaj, foto shootings, parfumuri și multe alte surprize! Ce facem? Socializăm, ne plimbăm cu bicicleta, facem un picnic în Piața Mare. Taxa de înscriere constă în zâmbete, fericire, bună dispoziție și voie bună.

Sibiu Guitar Meeting: 14-16 iulie. Sibiu Guitar Meeting este punctul culminant al unui proiect inițiat de Asociația Culturală Play, promotor al educației prin muzică. Nu ratați un Flashmob cu peste 200 de chitări. Aici are loc întâlnirea chitariștilor mari și mici: în Piața Mica din Sibiu.

Feeric Fashion Week: 15-23 iulie.Ediția aniversară a Feeric Fashion Week va avea loc între 15 și 23 iulie, la Alba Iulia și Sibiu. Timp de 8 zile, peste 50 de prezentări de modă, individuale sau în Galele Feeric de la Sibiu și Alba Iulia, vor încânta miile de spectatori, bloggeri sau influenceri din domeniul modei.

Red Bull Romaniacs: 25-29 iulie. Cea mai dură cursă enduro vine din nou la Sibiu. În acest an vom vedea două prezenţe cu totul neobişnuite, care vor să dovedească că în enduro extrem „totul e posibil”. Doi veterani ai raliului, Gerhard Foster şi Chris Birch, vor să ajungă la finiş pe două motociclete cu motoare bicilindru, care pot fi caracterizate ca modele de travel enduro şi care intră la „categoria grea”. Va așteptăm la Sibiu! Mai multe detalii despre program puteti afla de aici.

ARTmania Festival: 28-29 iulie. Festivalul ARTmania reunește artiști din toate colțurile lumii, promovând schimbul intercultural într-unul dintre cele mai frumoase orașe medievale din Europa de Est – Sibiu. Simfonic, progresiv, heavy sau clasic, cea de-a 12-a ediție a festivalului promite, pe durata a două zile, concerte cu cele mai bine cotate trupe ale momentului, favoriți ai marilor festivalurilor internaționale, un mix de stiluri și genuri, care răspunde așteptărilor celor interesați, an de an, de festivalul de la Sibiu. Festivalul ARTmania se desfășoară anul acesta sub egida “Take a Stand”, o campanie de încurajare a implicării civice și a coeziunii sociale și o declarație pentru apărarea valorilor europene. Campania este o inițiativă a Yourope, asociație la care ARTmania este afiliat, alături de 90 dintre principalele festivaluri din Europa.

logo_HD Vizitezi Sibiu în Iulie? Cazează-te la noi ca să fii Happy!
Situată la 7 minute de plimbare de Piața Mare, de centrul istoric al Sibiului unde găsiți numeroase cafenele și restaurante, Pensiunea Happy Day se remarca prin 12 camere curate, bine aerisite, cochete și o atmosferă caldă, prietenoasă și plăcută.

Str. Lungă nr. 2D, Sibiu
www.pensiuneahappyday.ro
Tel.: +40 269 234 985 ; +40 771 558 744;
rezervari [at] pensiuneahappyday [dot] ro

 

Lasa un comentariu

Trebuie sa fi logat pentru a lasa un comentariu.

Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close