Sibiu-Online

Magia handmade la Creative Buzz

Postat de admin | 15/12/2016

Festivalul handmade Creative Buzz este o inițiativă de susținere și promovare a artiștilor și artizanilor din România și are loc în perioada 16-18 Decembrie 2016, la Forumul German.

creative buzz_161215Sunteți invitați să admirați și să alegeți cadouri handmade pentru cei dragi. Aveți la dispoziție 3 zile de cumpărături, activități pentru copii și multă distracție. Profitați de această ocazie pentru a face cunoștință, la un ceai aromat, cu meșteri pricepuți.

Bucurați-vă de magia sărbătorilor alegând obiecte de decor, bijuterii și accesorii, lădițe pictate, jucării inedite, cosmetice naturale, dulcețuri de casă și multe altele. Toate le găsiți cu prisosință la festivalul handmade Creative Buzz, ajuns la ediția 10, aniversară. Produsele manufacturate transmit mai simplu şi direct mesajul din sufletul artistului către iubitorii genului, prin evidenţa frumosului de la prima atingere sau vedere. Cei 40 de expozanți vor veni cu multă voie bună, zâmbete pentru toată lumea şi cu o mulţime de lucrări noi, iar organizatorii pregătesc o tombolă cu premii, pentru toți cei care achiziționează produse în cele 3 zile de festival.

Standul caritabil al voluntarilor Ajungem MARI Sibiu vă așteaptă și de această dată la Creative Buzz! Copiii din centrele de plasament au creat alături de voluntari produse minunate! Au pregătit ornamente de brad, obiecte de decor, coliere cu tematică de Crăciun sau cu mesaje motivaționale. Toate fondurile strânse vor fi folosite pentru a susține educația copiilor din centrele de plasament din județul Sibiu.

Povestea handmade este completată de Jucăriada Copiilor, care se va desfășura tot la Forumul German, unde vom amenaja un loc de joacă și activități permanente pentru copii, alături de prietenii de la „Joaca de-a ecologia”.

 

Lasa un comentariu

Trebuie sa fi logat pentru a lasa un comentariu.

Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close