Sibiu-Online

Robo-Mate: aplicabilitatea industrială a primului exoschelet modular destinat activității de operare manuală va fi demonstrată la Sibiu

Postat de admin | 23/08/2016

 

Compania sibiană ROPARDO, alături de partenerii săi, prezintă Robo-Mate, un exoschelet inteligent , ușor de manevrat și utilizat, servind activităților de manevrare manuală a obiectelor grele fără a crește riscul dezvoltării de boli profesionale.

 

exoskeletonPentru suportul activităților în care sunt solicitate membrele superioare, Robo-Mate propune două modalități de suport: pasiv și activ. Modul pasiv de susținere a brațelor asigură o forță constantă a acestora și funcționează fără alimentare electrică. Este ideal pentru transportul obiectelor cu greutăți constante. Modulul activ reglează forța de susținere a brațului în funcție de greutatea obiectelor ridicate și așezate.

 

Modulul pentru membrele inferioare aplică o forță de sprijin la nivelul șoldului, ajutând operatorul în activitățile efectuate în poziția aplecat a acestuia, cu scopul de a reduce presiunea exercitată asupra părții inferioare a spatelui.

 

Ropardo a dezvoltat modulul RobotHMI. Aceasta interfata om-masina reprezintă un sistem de asistare a interacțiunii dintre un operator uman si un robot. Prin integrarea smartphone-ului standardizat pentru mediul industrial și a ochelarilor interactivi (Realitate Augmentata), sistemul îmbunătățește interactiunea printr-un control ușor si permite monitorizarea robotului în timp real. Operatorul acceseaza in mod dinamic materialele de training pentru desfășurarea activităților zilnice și configurează cu usurinta robotul, vizualizand notificările pe ochelarii interactivi. Mai multe despre Ropardo: www.ropardo.ro.

 

Exoscheletul și aplicabilitatea acestuia in industrie vor fi prezentate și demonstrate in cadrul unui eveniment organizat de Ropardo si partenerii sai în data de 30 august 2016, între orele 9:30-15:00, la Hotel Continental Forum, Sala Paris, din Piața Unirii nr. 10. Agenda evenimentului include prezentări ale invitaților experți care au contribuit la realizarea exoscheletului Robo-Mate, precum și demonstrații în cadrul cărora participanții pot testa personal modulele exoscheletului. Inscrierea se face online la adresa www.robo-mate.eu/demo-registration.

 

Vezi video

 

Lasa un comentariu

Trebuie sa fi logat pentru a lasa un comentariu.