Ziua de 24 ianuarie 1859 reprezintă primul pas spre calea înfăptuirii statului național român unitar.

Soarta principatelor române in soarta Marilor Puteri
Soarta principatelor Moldovei și Țării Românești era, încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, în mâinile Rusiei și ale Imperiului Otoman. Cele două marii imperii se opuneau unirii principatelor române.
Războiul din Crimeea (1853-1856) a adus schimbări mari în această direcție, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman. În 1856, imediat după război, prin Tratatul de Pace de la Paris, sunt luate decizii care privesc și principatele Moldovei și Țării Românești. Moldova primește încă trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail și Bolgrad.

Adunarile Ad-hoc
În contextul discuțiilor despre unirea celor două principate, în 1857 Marile Puteri acordă acestora dreptul organizării unui „referendum” (consultarea populației cu drept de vot) despre Unire.
Astfel se formează adunări Ad-hoc, cunoscute neoficial ca Divanuri Ad-hoc, care decideau organizarea politică și socială a tărilor române. Adunarile Ad-hoc erau adunări consultative convocate in Moldova și Valahia cu scopul de a exprima voința populației cu privire la organizarea definitivă a principatelor. Ele erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe.

Mica Unire
În ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat, liderul unionist, Alexandru Ioan Cuza. Toate cele 64 de buletine purtau numele lui Cuza, unele având și urări adresate domnitorului: ‘spre mărirea patriei”, ”spre fericirea românilor”. Peste o săptămână au avut loc alegeri și la București. Prin documentele redactate au fost puse bazele unirii celor două principate. Întrucât în textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, liderii unioniști au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească. Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de același domnitor.
Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Unirea a fost legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituție.